Curățenie de 42 de milioane de lei pe un an și jumătate în Timișoara
Curățenia stradală din Timișoara va fi realizată în următoarele 18 luni, pentru suma de 42 de milioane de lei, pe baza unui contract încheiat prin negociere directă, fără publicarea unui anunț de participare.
Decizia a fost luată de Consiliul Local, la propunerea primarului Dominic Fritz. Edilul a explicat că e nevoie de încheierea acestui contract până la organizarea licitației care va desemna operatorul de salubritate pentru următorii patru ani.
Articol de Radio Timișoara, 4 septembrie 2023, 17:58
Liderul consilierilor PNL, Adrian Lulciuc, a propus un amendament prin care la negocieri să fie invitați cel puțin trei operatori.
Șefa serviciului Protecția Mediului din Primăria Timișoara, Camelia Bobei, a explicat că, pentru derularea contractului în condiții optime, firmele chemate la negocieri trebuie să fie Retim, și Bratner, care sunt din zonă și au capacitatea să lucreze.
Actualul contract de salubritate a fost încheiat în anul 2019 cu firma Bratner. Contractul putea fi prelungit până la finalul anului, dar sumele pe care primăria le putea plăti pentru serviciile de curățenie stradală au fost epuizate, fiind nevoie de încheierea unui nou acord.