Noua telecabină de pe Dealul Cetății Deva va fi pusă în funcțiune în ianuarie
Articol de Radio Timișoara, 23 decembrie 2023, 11:19
Articol de Radio Timișoara, 23 decembrie 2023, 11:19
Turiștii vor putea folosi noua telecabină de pe Dealul Cetății Deva de la jumătatea lunii ianuarie 2024.
Lucrările la noua telecabină care duce spre Cetatea Deva au fost finalizate după aproape doi ani și jumătate.
Procedura de recepție a început deja, iar în perioada următoare vor fi efectuate toate verificările necesare pentru ca telecabina să poată fi exploatată în condiții de siguranță.
“Telecabina este proiectată şi autorizată să transporte 2.250 de kilograme, adică 30 de persoane la 75 de kilograme, fiecare. Ea nu pleacă dacă se depăşeşte această greutate. Avem autorizaţie ISCIR- proba de greutate s-a făcut cu 50 de saci de ciment, pentru că nu ai voie să transporţi persoane. Sperăm să terminăm recepţia la începutul lunii ianuarie, iar pentru public se va da în folosinţă undeva la jumătatea lunii ianuarie, pentru că trebuie să formăm nişte liftieri care vor duce turiştii sus şi vor asigura şi o minima mentenanţă”, spune Daniel Gros, de la Direcția Tehnică a Primăriei Deva.
Au fost modernizate instalația de transport înclinat, sistemele de comandă și stațiile. În zona de așteptare s-au montat bănci, iluminat exterior cu led și au fost plantați copaci ornamentali.
O noutate este faptul că vizitatorii Cetăţii Deva vor putea să-şi cumpere bilete pentru telecabină folosind un sistem de e-ticketing.
Valoarea totală la finalizarea investiţiei se ridică la peste 4 milioane de euro, cu TVA.