O nouă arteră de legătură spre stațiunea Parâng
Articol de Radio Timișoara, 8 septembrie 2023, 18:11
Articol de Radio Timișoara, 8 septembrie 2023, 18:11
Turiștii care își propun o vacanță stațiunea Parâng din județul Hunedoara, vor putea ajunge mai ușor la destinație.
Două străzi din Petroșani, care fac legătura între centrul municipiului și drumul spre stațiunea Parâng au fost modernizate.
Este vorba despre străzile Maleia și General Vasile Milea, refăcute printr-o finanțare de 10 milioane de lei, prin Progranmul “Anghel Saligny”.
“Lucrarea a fost deosebit de complexă şi a vizat reabilitarea completă a 3,1 km de drum, realizarea de trotuare, parapete de protecţie, dar şi asigurarea scurgerii apelor prin rigole carosabile şi rigole în acostament. Reabilitarea acestui tronson de drum era absolut necesară atât pentru populaţia care locuieşte în această zonă, cât şi pentru cei care vor să se bucure de frumuseţea inegalabilă a Masivului Parâng”, spune primarul din Petroşani, Tiberiu Iacob-Ridzi.
Drumul duce spre stațiunea montană Parâng și face legătura între Valea Jiului cu șoseaua Transalpina.
Staţiunea Parâng, din Valea Jiului, este recunoscută pentru pârtiile de schi, dar şi pentru peisajele sale.
Consiliul Judeţean Hunedoara a modernizat drumul care pleacă spre staţiune de la Cabana Rusu, tronsonul reabilitat de administraţia locală asigurând legătura între oraş şi zona de început a drumului judeţean spre Parâng.