Proiecte de 200 de milioane de euro, derulate de Aquatim în următorii ani
Articol de Radio Timișoara, 30 octombrie 2023, 07:00
Societatea Aquatim are în derulare proiecte în valoare de 200 de milioane de euro, care vor fi finalizate în următorii patru ani.
Operatorul regional de apă a atras din fonduri europene peste 400 de milioane de euro, ceea ce îl transformă în cel mai mare investitor din județ, spune directorul societății, Ilie Vlaicu.
“Termenul este anul 2027, dar deja avem lucrări pregătite pentru vreo 250 de milioane de euro și în continuare echipele noastre lucrează pentru pregătirea altor în proiecte. Practic, toate aceste lucrări, dintre care unele se finalizează, unele în desfășurare, profilează Aquatimul ca fiind cel mai mare investitor din județul Timiș”, spune Ilie Vlaicu.
Fondurile sunt asigurate prin Programul Operațional Infrastructură Mare, care ajunge la final, și prin Programul de Dezvoltare Durabilă disponibil pentru urmatorul ciclu financiar al Uniunii Europene.