Renumărarea voturilor de la primul tur al prezidențialelor a început în Arad de dimineață
În județul Arad, procesul de verificare și renumărare a voturilor a început în această dimineață, în jurul orei 8.00.
Articol de Radio Timișoara, 29 noiembrie 2024, 10:29
Sacii cu buletine de vot s-au întors la sediul Biroului Electoral Județean Arad, după ce fuseseră transportați la Tribunal.
Cu o seară înainte de renumărarea voturilor, sacii cu buletine au fost adus la Expo Arad, unde se află sediul BEJ. Transportul a fost însoțit de jandarmi și polițiști, iar sacii au fost ăăstrați într-o sală păzită și sigilată.
“Am luat măsuri ca întreg materialul electoral pe care îl vedeți aici, sacii cu buletinele de vot și în spate voturile nule, să fie aduse de la Tribunalul Arad, unde au fost predate spre depozitare și păstrare la sediul Biroul Electoral Județean. Operațiunile au fost finalizate în jurul orei 22.00. În cursul zilei de astăzi, împreună cu personalul tehnic din cadrul Biroul Electoral Județean și cu reprezentanții Statisticii, împreună cu membrii Biroul Electoral Județean, vom proceda la renumărarea voturilor din cele 440 de secții de votare din Arad. Conform procesului-verbal pe care l-am înaintat la Biroul Electoral Central, au fost prezenți la urne în jur de 175.000 de alegători la nivelul județului Arad, astfel că pe parcursul zilei de astăzi, mâine și cel târziu până în data de 1 decembrie, ora 22.00, trebuie să finalizăm centralizarea și verificarea tuturor buletinelor de vot spre a verifica corelațiile dintre cele raportate de secții și situația reală”, spune judecătorul Virgilius Flavius Bradin, locțiitorul șefului BEJ Arad.
Aproximativ 60 de persoane participă la renumărarea celor aproximativ 175.000 de voturi, din 440 secţii.