Un zid al Cetăţii Şoimoş din județul Arad s-a prăbuşit
Cetatea Șoimoș din județul Arad figurează pe lista monumentelor protejate începând din secolul al XIX-lea.
Articol de Radio Timișoara, 20 februarie 2024, 12:05 / actualizat: 20 februarie 2024, 21:11
Unul dintre zidurile cetății Șoimoș s-a prăbușit, iar turiștii sunt sfătuiți să nu se apropie prea mult de ruine pentru a nu exista accidente.
Anunțul privind prăbușirea zidului a fost făcut de vicepreședintele Consiliului Județean Arad, Ionel Bulbuc. Acesta arată că răspunderea pentru incident aparține Primăriei Lipova care are obiectivul în proprietate.
“Nu mai bine ne-aţi fi lăsat-o nouă, Consiliului Judeţean, să ne ocupăm de Cetate, domnilor de la Lipova, să putem dezvolta o zonă frumoasă la Şoimoş, cum am făcut la Căsoaia sau la Ghioroc?”, scrie Ionel Bulbuc în postare.
La rândul său, primarul Lipovei, Florin Pera, spune că a fost luată de la CJ Arad pentru că nu a fost pus în practică niciun proiect.
“Cetatea a fost dată în administrare Consiliul Judeţean timp de aproximativ zece ani tocmai pentru reabilitare, însă având în vedere că nu s-a întâmplat nimic în tot acest timp, am preluat-o din septembrie 2020 cu intenţia de a accesa noi fonduri europene. Din păcate, programele de finanţare actuale nu prevăd alocarea unei sume atât de mari cât ar fi nevoie la Şoimoş, unde estimăm costuri de 40 de milioane de euro pentru un proiect de reconstruire a 80% din vechea cetate. Ar fi refăcută inclusiv sala tronului, am avea spaţii de expoziţie şi săli de conferinţe iar cetatea ar deveni o atracţie turistică a zonei”, spune primarul.
Risc de accidentări
Autoritățile locale îi sfătuiesc pe turiști să manifeste prudență și să nu se apropie foarte mult de ruine.
„Vom instala în următoarea perioadă inclusiv plăcuţe de avertizare, pentru a se evita accidentările”, a spus Florin Pera.
Cetatea Şoimoş este o cetate medievală aflată la limita de nord-est a satului Şoimoş (astăzi parte a oraşului Lipova), pe malul drept al Mureşului.
Construită după primele invazii ale tătarilor în zonă, a fost atestată documentar din anul 1278 şi se află pe lista monumentelor istorice.
Numele cetăţii este pus pe seama unei activităţi care i-ar fi adus faima în evul mediu – creşterea şoimilor.
Foto: Facebook