Zilele Județului Arad, prima ediție cu târg de toamnă și concerte
Zilele Județului se desfășoară în perioada 4 – 6 octombrie, anunță administrația arădeană.
Articol de Radio Timișoara, 2 octombrie 2024, 06:00
Consiliul Județean Arad înființează “Zilele Județului” pentru care a alocat suma de 76.500 de lei.
Timp de trei zile sunt programate evenimente culturale, un târg de toamnă, concerte, spectacole folclorice şi prezentări de investiţii realizate sau în derulare. De asemenea, cei interesați pot participa la lansări de cărţi și ceremonii de recunoaştere a personalităţilor locale.
“Zilele Judeţului Arad reprezintă un moment de celebrare a tuturor realizărilor noastre în administraţie, dar şi în comunitate. Prin investiţiile pe care le-am realizat şi le vom continua în educaţie, sănătate, cultură şi infrastructură, contribuim direct la îmbunătăţirea calităţii vieţii fiecărui cetăţean. Aceste trei zile sunt dedicate fiecărui arădean, deoarece succesul nostru, ca judeţ, este rezultatul muncii şi implicării fiecăruia dintre noi. Ne dorim ca acest eveniment să devină o tradiţie anuală, o ocazie în care să reflectăm asupra drumului parcurs şi să privim cu încredere spre viitor”, spune președintele CJ Arad, Iustin Cionca într-un comunicat de presă.
În cadrul Zilelor Județului, vineri de la ora 11.00, va fi inaugurată Secția de Arheologie din cadrul Complexului Muzeal Arad. Târgul Toamnei se va deschide sâmbătă de la ora 10.00, iar seara de la 18.00 este programat un concert Pacifica.
Ziua de duminică va aduce la ora 19.00 un spectacol susținut de Aurel Tămaș, iar de la ora 20.00, concertul formaţiei Damian Drăghici & Brothers.