Aninoasa poate ieși din insolvență. Reșița primește bani pentru centrale, după eșecul CET 2010
Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice a publicat joi sumele alocate celor 11 localităţi aflate în insolvenţă, executare silită sau imposibilitate de plată. Pentru aceste localități, Guvernul a deblocat în şedinţa din această săptămână 25,584 milioane lei din fondul de rezervă bugetară.
Articol de Radio Timișoara, 19 septembrie 2014, 08:57
În judeţul Hunedoara vor primi sprijin financiar oraşul Aninoasa – 3.707.000 lei, după ce în 2013 a deschis procedura de insolvenţă, şi municipiul Lupeni – 3.840.000 lei, pentru intrare în executare silită în baza unei sentinţe civile pronunţate de Tribunalul Brăila în anul 2012.
Pentru Reşiţa, judeţul Caraş-Severin, a fost deblocată suma de 2 milioane de lei. Banii vor fi folosiț pentru lucrările de dotare cu centrale termice a unor instituţii publice şi unităţi şcolare din oraş, ca urmare a intrării în insolvenţă a SC CET 2010
De asemenea, pentru comuna Dudeştii Vechi, din judeţul Timiş, a fost alocată suma de 852.000 lei pentru datoriile acumulate pentru două proiecte.