Aproape 600 gospodării din Arad au șansa să fie racordate gratuit la rețeaua de canalizare
Articol de Radio Timișoara, 14 decembrie 2022, 07:26
Articol de Radio Timișoara, 14 decembrie 2022, 07:26
Aproximativ 600 de gospodării din județul Arad ar putea fi racordate la rețelele de apă și canalizare gratuit. Acest lucru va fi posibil dacă proiectul de accesare a finanțării prin PNRR, depus de autoritățile județene și locale, va fi aprobat.
Proiectul vizează sprijinirea familiilor și persoanelor singure care încasează, lunar, sub salariul minim brut pe țară pe membru de familie, spune președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca.
Localitățile incluse în proiectul estimate la 5,2 milioane de lei, sunt Arad, Nădlac, Sântana, Pecica, Pâncota, Zărand, Vladimirescu, Șofronea, Zerind, Macea, Șiria, Ghioroc, Dorobanți și Zădăreni.