Arădenii își pot achita dările la ghișeele primăriei
De astăzi, arădenii pot plăti taxele şi impozitele locale pe acest şi la ghişeele primăriei.
Articol de Radio Timișoara, 14 ianuarie 2019, 06:00 / actualizat: 14 ianuarie 2019, 8:13
Dările au rămas la nivelul celor de anul trecut, dar vor fi majorate din cauza inflaţiei din 2018, explică viceprimarul oraşului, Călin Bibarţ.
“Taxele și impozitele aferente anului 2019 rămân la același nivel, nu cresc, cu precizarea că de doi ani de zile Guvernul a schimbat legea și nu mai dă prin hotărâre de guvern indexările cu inflația ci trebuie dată, conform legii, prin hotărâre de consiliu. Nu este decât o aplicare a indicelui de inflație prevăzut de reglementările legale. În rest, nivelul taxelor și impozitelor din punctul de vedere al deciziei primăriei și a consiliului local vor rămâne la fel”, spune Călin Bibarț.
Taxele şi impozitele locale se pot plăti, la Arad, şi online, pentru a evita cozile la ghişee.