Autoritățile din Timiș nu exclud o eventuală carantină în Timișoara și comunele limitrofe
Autoritățile din Timiș nu exclud instituirea carantinei în municipiului Timișoara și în comunele limitrofe, în condițiile în care rata de infectare este pe un trend ascendent.
Articol de Radio Timișoara, 13 octombrie 2021, 11:36
Municipiul reședință a ajuns la o rată de infectare de aproape 13 la mia de locuitori, iar unele comune din apropiere au și 17 la mie. Prin urmare, nu este exclusă instituirea carantinei, a precizat, la Radio Timișoara, subprefectul de Timiș, Ovidiu Drăgănescu.
Subprefectul de Timiș a mai precizat, la Radio Timișoara, că la Deta se pregătește deschiderea unei secții covid ATI.
Ovidiu Drăgănescu a mai subliniat că spitalele din Timișoara preiau în general pacienți din toată zona de vest a țării, nu doar cu covid, ci cu diverse boli, astfel că sunt suprasolicitate acum.