Centrul Civic din Oțelu Roșu poate fi refăcut până de sărbători
Modernizarea Centrului Civic din Oţelu Roşu va fi gata până în 6 decembrie, dă asigurări conducerea Primăriei.
În prima etapă, săptămâna viitoare se va continua cu pavarea aleilor, se vor planta arborii ornamentali, apoi se vor finaliza placările cu plăci de granit şi travertin şi se vor instala băncuţele. La finalizarea lucrărilor, în centrul oraşului va mai fi executată o fântână artezieană şi două podeţe.
Primarul Luca Mălăiescu anunţă că, de sărbători, şi Casa de Cultură şi Biserica din lemn din Oţelu Roşu vor fi împodobite cu instalaţii moderne de iluminat architectural. Costul modernizării este de un 1,4 milioane de lei şi este suportat de la bugetul local.
Articol de Radio Timișoara, 24 octombrie 2016, 08:00