CET Hidrocarburi Arad riscă să rămână fără apă
CET Hidrocarburi Arad a fost somată public de către Compania de Apă Arad să își plătească datoriile restante pentru luna noiembrie, au anunțat reprezentanții Companiei.
Articol de Radio Timișoara, 27 noiembrie 2015, 18:16
În 30 octombrie, Compania de Apă a aprobat eșalonarea în patru rate lunare a datoriilor CET Hidrocarburi de peste 2,1 milioane de lei ale. Reprezentanții CET s-au angajat ca, la plata ratelor, să achite și facturile curente și valoarea penalităților calculate pentru suma rămasă de achitat. Compania de Apă anunțase că în caz contrar sistează serviciul de apă și canalizare fără o notificare prealabilă.
CET Hidrocarburi Arad a achitat prima rată, însă figurează cu un debit de peste 650.000 lei.
Deocamdată CET-ul nu rămâne fără apă, dar dacă nu își achită datoriile acest lucru se poate produce în orice moment.