CJ Hunedoara își menține intenția de a prelua Termocentrala Mintia
Consiliul Judeţean Hunedoara reiterează propunerea de preluare a Termocentralei Mintia.
Articol de Radio Timișoara, 12 iulie 2021, 18:26 / actualizat: 13 iulie 2021, 6:28
Președintele CJ Hunedoara, Laurențiu Nistor, a trimis încă o solicitare către premierul Florin Cîţu şi către conducerile ministerelor Energiei, Mediului şi Fondurilor Europene. În document, se precizează, însă, că administrația județeană este dispusă să preia infrastructura şi utilităţile aferente termocentralei, în condițiile în care activele sunt libere de orice sarcină financiară.
De asemenea, în solicitare se arată că autoritățile locale au identificat și posibilitatea ca Termocentrala Mintia să funcţioneze cu cărbune indonezian, cu un conţinut redus de sulf, în condițiile în care pot fi importate un milion de tone pe an, în următorul deceniu.
Dacă problema centralei de la Mintia nu va fi rezolvată în perioada imediat următoare, instituțiile publice și consumatorii din Deva vor petrece iarna fără căldură și fără apă caldă.