CJ Hunedoara reabilitează două tronsoane din DN 76
Două tronsoane din drumul national 76, care traversează municipiul Brad, vor fi reabilitate de Consiliul Județean Hunedoara.
În acest sens, a fost obținut acordul companiei de drumuri și a fost semnat un acord de asociere între administraţia judeţeană şi cea locală, ordinul de începere a lucrărilor urmând să fie dat peste câteva zile.
S-a optat pentru această soluție întrucât municipalitatea nu dispune de fondurile necesare pentru a susţine investiţia.
Potrivit președintelui Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor, vor fi reabilitate sectorul aflat la intrarea în Brad, dinspre Deva până la obelisc, şi cel situat la ieşire înspre Ţebea, de la unitatea militară – în total 4 km și jumătate.
Ambele tronsoane de drum sunt puternic degradate și nu mai prezintă siguranţă pentru participanţii la trafic.
DN 76 Simeria-Oradea, care traversează oraşul Brad, preia o parte din traficul de pe DN 7 şi de pe Autostrada A1 spre judeţele Arad şi Bihor.
Articol de Radio Timișoara, 7 iulie 2022, 21:46