CJ Timiș modifică regulamentul de funcționare
Consiliul Județean Timiș își va modifica regulamentul de funcționare astfel încât aleșii județeni care nu pot ajunge la ședințe să poată vota online.
Articol de Radio Timișoara, 30 iunie 2021, 17:00
Anunțul a fost făcut în cadrul ședinței de astăzi de vicepreședintele Consiliului Județean Timiș, Alexandru Proteasa, potrivit căruia un proiect în acest sens va fi supus votului în luna iulie.
Vicepreședintele CJ Timiș a mai declarat că potrivit noului regulament, consilierii județeni vor putea semna documente de la distanță, prin intermediul semnăturii electronice, fără să fie nevoie să se mai deplaseye la Consiliul Județean.