Clădirea de 300 de ani a Colegiului “Mihai Eminescu” din Oradea intră în reabilitare
Clădirea Colegiului Național „Mihai Eminescu” din Oradea – monument istoric – va intra într-un amplu proces de reabilitare.
Articol de Radio Timișoara, 13 decembrie 2021, 07:59
Edificiul are aproape 300 de ani, astfel că se vor realiza intervenții pentru punerea în valoare a elementelor de patrimoniu atât la fațadele exterioare, tâmplăriile istorice și gardul perimetral, cât și în interiorul clădirii.
Totodată, instalațiile sanitare, electrice și termice vechi vor fi înlocuite cu unele noi, care vor asigura economii în consumul de utilități și în buget. Sunt prevăzute și alte lucrări, inclusiv de înlocuire a mobilierului din laboratoare și cabinete.
Investiția este estimată la 41,5 milioane de lei, fără TVA, iar finanțarea ar urma să fie asigurată în proporție de 60% de Compania Națională de Investiții. Diferența de 40% va fi suportată de Primăria Oradea, care estimează că lucrările vor fi scoase la licitație anul viitor.
Tot la Colegiul Național „Mihai Eminescu”, Ministerul Dezvoltării a trecut la construirea unei săli de sport.