CNADNR ripostează: Lucrările la ultimul tronson de pe autostrada Orăștie – Sibiu nu sunt oprite
Compania Naţională de Drumuri şi Autostrăzi respinge ipotezele apărute în presă potrivit cărora lucrările la autostrada Orăştie – Sibiu, pe tronsonul Sălişte – Cunţa, sunt sistate.
Articol de Radio Timișoara, 17 septembrie 2014, 11:58
CNADNR susţine că unele utilaje ale constructorului nu sunt folosite pentru că procesul tehnologic nu presupune utilizarea concomitentă a tuturor echipamentelor.
Totodată, compania precizează că se toarnă deja asfalt şi că toate plăţile pentru lucrări sunt la zi.
Anterior, presa națională cita constructorul care anunța că nu i-au fost plătite lucrările executate, dar mai ales că nu a fost eliberată o autorizaţie de construcţie fără de care nu mai poate lucra.
Săptămâna trecută, premierul Victor Ponta anunţa că CNADNR i-a confirmat faptul că din 15 noiembrie se va circula neîntrerupt pe autostradă între Deva şi Sibiu.
Sursa foto: evz.ro