Colterm a reluat furnizarea apei calde în Timișoara
Timișorenii au din nou apă caldă după ce compania de termoficare Colterm a reluat furnizarea serviciului vineri după-amiază. Reprezentanții Colterm atrag atenția că deși timișorenii primesc din nou apă caldă, va dura o vreme până când aceasta se va și încălzi.
Articol de Radio Timișoara, 2 octombrie 2015, 20:15
În cursul după-amiazii de vineri, primarul Nicolae Robu anunțase pe Facebook reluarea de gaz către Colterm.
Tocmai am convenit cu dl. Director General EON Dan Morari un grafic de esalonare pe parcursul a trei luni -octombrie, noiembrie, decembrie- a platii datoriei ajunsa la scadenta a COLTERM catre EON de 6.65 milioane lei, sub angajamentul EON ca va relua furnizarea de gaz pt COLTERM incepand de ASTAZI!
Multumesc d-lui Director General Dan Morari pt deschidere si imi exprim speranta ca deciziile Consiliului Local, ale Consiliului de Administratie al COLTERM si ale conducerii operative a acestei companii vor fi de asemenea natura incat NICIODATA timisorenii sa nu mai ajunga in situatia in care au ajuns, lipsiti de apa calda!
Mentionez ca eu am reusit, ca Primar, in cei trei ani de mandat, pastrand pretul gigacaloriei constant in pofida cresterilor mari ale preturilor la gaz, carbune, pacura si energie electrica, sa asigur ca societatea COLTERM sa evolueze de la un deficit pe functionarea curenta de 32 milioane lei pe anul 2012, la un plus de 7.5 milioane lei pe prima jumatate a anului 2015!
Citește și:
Foto: uthmag.com