Comuna Șag de lângă Timișoara nu are nici acum un semafor
Comuna Şag, aflată la câţiva kilometri de Timişoara, ar putea fi semaforizată, pentru prima dată.
Articol de Radio Timișoara, 18 noiembrie 2019, 13:25 / actualizat: 18 noiembrie 2019, 16:26
Primarul Flavius Roşu spune că a făcut numeroase solicitări către CNAIR şi Poliţie, motivând că traversarea drumului european este o adevărată provocare. O altă solicitare este realizarea unui sens giratoriu la intersecţia care duce spre Primăria Şag.
“Avem o mare problemă cu trecerile de pietoni de pe Drumul Național 59 în interiorul localității, deoarece drumul național împarte localitatea în două. Pe partea dreaptă, cum venim înspre Timișoara, avem școala, grădinița, dispensarul, stadionul, iar în jumatea cealaltă avem o zona rezidențială, avem gara. Vă dați seama că drumul este foarte circulat, numărul de mașini este mare și este foarte greu să traversezi patru benzi dintr-o parte în alta. Am avut nenumărate adrese către Drumurile Naționale să se monteze semafoare ori să se facă măcar un sens giratoriu la intersecția cu strada care merge spre primărie. Momentan nu s-a luat nicio măsură de către Drumurile Naționale, nu au fost montate nici semafoare nici nu s-a făcut un sens giratoriu”, spune Flavius Roșu.
Numărul accidentelor produse pe raza comunei Şag a crescut în ultima perioadă, în principal, pentru că nu sunt respectate limitele de viteză.
În încercarea de a reduce numărul accidentelor, Primăria a achiziţionat din bugetul propriu un aparat de radar, pe care l-a făcut cadou poliţiei.