Concedieri la Primăria Deva de la 1 martie
Peste 100 de angajaţi ai Primăriei Deva vor fi concediaţi. Consilierii locali au aprobat noua organigramă, care prevede transformarea unor servicii şi direcţii din cadrul Primăriei Deva. Între acestea se numără Poliţia Locală, Serviciul de Întreţinere şi Gospodărie Municipală şi Serviciul de Cadastru.
Articol de Radio Timișoara, 24 februarie 2018, 20:32
Potrivit schemei de personal, Poliţia Locală va avea un număr maxim de 70 de angajaţi, faţă de 112 cât are acum, urmând să fie desfiinţate posturile de director executiv şi director adjunct.
De asemenea, la Serviciul de Gospodărie Municipală va fi menţinut numărul de muncitori, 83 de persoane, dar vor fi restructurate opt posturi de conducere sau tehnico-administrative.
Pe de altă parte, vor fi înfiinţate posturi noi în compartimentele cu un volum mare de lucru, cum ar fi cele de la Impozite şi Taxe, Urbanism sau Juridic. Preavizele de concediere vor fi emise cu data de 1 martie.