Consiliul Judeţean Timiș face angajări
Consiliul Judeţean Timiș scoate a concurs 30 de locuri de muncă. Instituţia vrea să angajeze ingineri, economiști, juriști și mulți specialiști în comunicare.
Articol de Radio Timișoara, 12 noiembrie 2018, 07:38
Dosarele de înscriere pot fi depuse la sediul CJ Timiș, Serviciul Resurse Umane, cam. 324 și 326, până la data de 28 noiembrie inclusiv. Concursul va fi organizat la sediul instituţiei în 11, 12 şi 18 decembrie. Detalii despre ce trebuie să conțină dosarul, precum și despre bibliografie se găsesc pe pagina de internet cjtimiş.ro
Noile posturi sunt scoase la concurs după ce aleşii judeţeni au aprobat noua organigramă a instituţiei. Aceasta a fost votată în plen la începutul lunii septembrie şi presupune reorganizarea unor compartimente, înființarea de direcții noi și angajarea unor oameni care să ajute la atragerea fondurilor europene.