De luni se opresc lucrările pe tronsul de autostradă Șoimuș-Ilia
Lucrările pe lotul 4 al autostrăzii Lugoj – Deva se opresc, începând din 14 mai, anunță Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara.
Articol de Radio Timișoara, 13 mai 2018, 20:20
Cu toate că vremea este favorabilă, iar în ultima perioadă, lucrările au avansat în ritm alert, acestea vor fi sistate temporar întrucât muncitorii de la firma de construcții vor intra în concediu de odihnă până în data de 21 mai, precizează DRDP Timișoara.
În ultima săptămână, pe șantierul lotului 4 al autostrăzii Lugoj – Deva (Șoimuș – Ilia), au continuat lucrările la structura rutieră, la terasamente, la sistemele de colectare și evacuare a apelor, pentru relocarea rețelei aparținând Transelectrica, iar la excavația de la dealul Șoimuș a început montarea ancorelor pentru prinderea plaselor. La viitorul Centru de Întreținere Șoimuș se lucrează la rețeaua de canalizare, la clădirile anexă și la depozitul pentru materiale antiderapante, unde s-a montat structura metalică.
În plus, la pasajul din apropiere de Brănișca, s-a așternut stratul de protecție a hidroizolației. A continuat și montarea panourilor fonoabsorbante în apropiere de Ilia și în zona pescăriei Brănișca.
Pe segmentul de autostradă Şoimuş – Ilia, cunoscut sub numele de Autostrada Liliecilor, lucrările sunt finalizate în proporţie de 77%.