Efectele inundațiilor grave de la Săvârșin, înlăturate în mai puțin de o zi
Articol de Radio Timișoara, 3 iunie 2023, 13:48 / actualizat: 3 iunie 2023, 16:55
În mai puțin de 24 de ore de la inundațiile din comuna arădeană Săvârșin, autoritățile au restabilit legătura cu toate zonele care fuseseră izolate de ape.
Se poate circula pe drumurile care leagă satele din componența comunei după mobilizarea mai multor instituții, spune primarul Ioan Vodicean.
“Mulțumesc tuturor celor care ne-au ajutat. Este vorba de Oficiul de Gospodărie a Apelor, Ocolul Silvic de la Săvârșin, este vorba de agenți economici privați, primăria de la Bârzava, care ne-a dat un camion cu care am transportat piatră pe drumurile afectate și drumurile naționale, au participat și ei cu un utilaj. Ocolul Silvic la Săvârșin a dat atât un autocamion de transport, cât și buldoexcavator. Ocolul Regal ne-a pus la dispoziție buldoexcavator pentru încărcarea materialului. Am reușit ca în mai puțin de 24 de ore de la producerea evenimentului să facem ca toate gospodăriile să fie accesibile și să putem ajunge la oameni, să nu avem persoane sinistrate”, spune Ioan Vodicean.
De asemenea, primăria din Săvârșin a distribuit persoanelor care au avut nevoie, apă minerală și alimente.
Reamintim, zeci de gospodării, în special din satele Toc și Temeșești, au fost inundate joi seara, în urma unei ploi torențiale.
În ultima săptămână, în mai multe localități din județ, printre care Bata, Conop, Chisindia și Tauț, dar chiar și în municipiul Arad s-au inregistrat inundații din cauza ploilor puternice.