Făgetul urmează să primească peste 10 milioane de lei din PNRR
Peste 10 milioane de lei, fonduri obținute prin Programul Național de Redresare și Reziliență, vor ajunge în orașul Făget, din județul Timiș.
Administrația locală va folosi fondurile din PNRR pentru implementare a trei proiecte aprobate deja, spune primarul Marcel Avram.
“Este vorba despre un proiect în valoare de 2.000.000 de lei pentru mobilier urban în Făgeș și satele aparținătoare și alte două proiecte, fiecare în valoare de aproximativ 4.000.000 lei de reabilitare a internatului școlar și reabilitare a clădirii direcțiuni. În perioada imediat următoare sperăm să primim aprobarea și pentru încă trei proiecte pentru care am primit în etapa aceasta solicitare de clarificări. Este vorba de Casa de Cultură a orașului, piste de biciclete și mai este vorba de dotarea Primăriei cu microbuze electrice de transport școlar”, spune Marcel Avram.
Recent, Primăria Făget a semnat și contractul de finanțare în valoare de circa 6 milioane de lei pentru măsuri care vor crește siguranța pacienților internați în spitalul orășenesc.
Articol de Radio Timișoara, 20 noiembrie 2022, 14:15