Fostul director al STPT reclamă nereguli grave: achiziții la suprapreț, investiții nejustificate, telefoane și tablete dispărute
Fostul director al Societății de Transport Timișoara, demis de Consiliul de Administrație, reclamă nereguli grave în cadrul companiei timișorene.
Articol de Radio Timișoara, 10 august 2018, 14:34
Schimbat din funcţie la mai puţin de două luni după ce a fost instalat director interimar al STPT, Sorin Supuran a întocmit un raport de 180 de pagini pe care l-a depus la Curtea de Conturi. Într-o conferinţă de presă susţinută astăzi, Supuran a dat exemplu de nereguli descoperite la STPT în domeniul investiţiilor.
“Acele două obiective de pe Take Ionescu la nr. 86 unde funcționează muzeul și acel depou de tramvaie de epocă, lucrările au fost făcute neconform și în neconcordanță cu contractul de execuție. Lipsa autorizației ISU se datorează neglijenței unor colegi care au convenit să facă recepția pe fugă, o recepție cu obiecțiuni și, mai mult, să restituie constructorului 70% din garanția de bună execuție. Take Ionescu, nr. 56, constructorul de bunăvoie a notificat Societatea de Transport Public Timișoara și a suspendat lucrările deoarece nu exista autorizație din partea Direcției de Cultură”, precizează fostul director al STPT.
Sorin Supuran a mai arătat că în cazul centrului de agrement deţinut de Societatea de Transport Public, închis din cauza lipsei autorizaţiei de funcţionare, s-au solicitat aproape zilnic bani pentru realizarea unor lucrări de investiţii pentru care nu exista autorizaţie de construire. Supuran a declarat că a dispus sistarea lucrărilor la acest obiectiv.
Supuran mai spune că Societatea de Transport Public Timişoara a cumpărat piese de schimb la preţuri supraevaluate de la o firmă de apartament din Oradea.
“Kit-uri de ambreiaj, preț de producător sau de primă mână achiziție – 2.000 de lei, dumnealor le-au achiziționat cu 8.000 de lei. Dacă vorbim de autocare sau autobuze Mercedes, mi se pare hilar să achiziționezi de la firma Coprot – foarte ciudat, o firmă de apartament – în condițiile în care firma Mercedes ar fi putut să livreze mult sub prețul pe care îl livrau cel la Coprot. Făcând câteva verificări despre această societate, am văzut că, deși nu deține nici depozite nici stație de carburant, în trecut a vândut carburant către Colterm”, a spus fostul director al STPT.
Sorin Supuran a mai declarat că o firmă din Timişoara cu trei angajaţi livrează de 12 ani piese de schimb pentru Societatea de Transport Public din Timişoara. Fostul director al STPT mai sugerat că singurul client al firmei timişorene ar fi Societatea de Transport Public.
Sorin Supuran a vorbit și despre zeci de telefoane de ultimă generaţie cumpărate din bani publici, fără justificare.
“La solicitarea pe care am avut-o în scris nu au putut să justifice 38 de telefoane modele Iphone 10 și Samsung de ultimă generație și 15 tablete. Nici măat doamna Lăscuț nu a putut să îmi justifice dacă au fost sau nu înregistrate în contabilitate, iar din nota de relații luate unei colege, căreia nu am să îi rostesc numele astăzi, rezultă foarte clar că a semnat de primirea coletelor, doar, nu le-a văzut și nu știe unde sunt”, mai spune fostul director al STPT.
Sorin Supuran a decis să facă publice mai multe nereguli din interiorul STPT după ce a fost schimbat din funcţia de director interimar al Societăţii de Transport Public, la mai puţin de două luni de la numirea în funcţie.