FOTO/ Ziua NATO, sărbătorită la Cetatea Aradului cu ministrul Apărării
Ministrul Apărării Naţionale, senatorul PSD de Arad, Mihai Fifor, a marcat astăzi, la Arad, cei 14 ani de când România este membru NATO.
Articol de Radio Timișoara, 1 aprilie 2018, 20:01
Ceremonia a avut loc în Cetatea Aradului, unde, în incinta Batalionului 191 Infanterie „Radu Golescu” au fost arborate drapelele României şi NATO. Cu această ocazie, ministrul Apărării Naţionale, Mihai Fifor, a arătat că armata României este recunoscută ca partener de încredere de către toți aliații.
“De 14 ani, România construiește o imagine extraordinară a unei armate moderne, a unei armate dedicate, a unei care este prezentă în teatrele de operații cu peste 700 de militari, o armată care, din păcate în anii din urmă, are 29 de eroi care au căzut sub drapelul patriei, o armată care e considerată de toți aliații ca fiind un partener loial, un partener de încredere și o adevărată forță oriunde se deplasează și irunde este chemată să își facă datoria. Încercăm, în fiecare zi, să îmbunătățim condițiile de muncă și de viață ale militarilor români, suntem în al doilea an cu o alocare de 2% pentru armata României, arătăm în felul acesta că România își îndeplinește toate condiționalitățile pe care și le-a asumat devenind membră a Alianței Nord-Atlantice”, a declarat ministrul Apărării.
La moment a luat parte şi muzica militară a Brigăzii 18 Cercetare-Supraveghere din Timişoara. Manifestarea s-a încheiat cu o defilare militară şi cu porţi deschise, iar cei prezenţi au putut vedea armament, tehnică şi echipamente din dotarea militarilor, iar cei intereaţi au primit şi informaţii despre cariera militară.