Gheorghe Falcă și-a depus demisia din funcția de primar
Articol de Radio Timișoara, 21 iunie 2019, 16:16
Primarul Aradului, Gheorghe Falcă, a anunțat oficial că și-a depus demisia din funcție pentru a putea prelua mandatul de eurodeputat pe care l-a câștigat ca urmare a alegerilor europarlamentare din data de 26 mai.
„Am depus la Prefectură documentul prin care am optat între cele două funcţii, astfel încât să se poată convoca, în 28 iunie, Consiliul Local, când îmi predau efectiv mandatul de primar”, a declarat Gheorghe Falcă.
Primarul a mai adăugat că a fost la şedinţa grupului eurodeputaţilor PPE, desfăşurată săptămâna trecută la Bruxelles, unde s-au făcut repartiţiile pe comisii.
„Am cerut Comisia de transporturi, dar voi fi şi membru în Comisia de petiţii, unde se analizează tot ce înseamnă reclamaţii, inclusiv comportamentul guvernamental faţă de fondurile europene. De asemenea, sunt supleant la Comisia de muncă”, a mai declarat Gheorghe Falcă.
Gheorghe Falcă este cel mai longeviv primar al Aradului după Revoluția din 1989 și al doilea cel mai longeviv din întreaga istorie a orașului.