Gospodăriile din Utvin, acoperite de cenușa emanată de depozitul Colterm
Articol de Radio Timișoara, 31 octombrie 2018, 10:07
Articol de Radio Timișoara, 31 octombrie 2018, 10:07
Casele localnicilor din Utvin sunt acoperite de cenuşa de la depozitul de zgură al Colterm.
Aspersoarele nefuncţionale ale Colterm şi vântul din ultimele zile a dus la o poluare a aerului în localitatea Utvin din vecinătatea Timişoarei. Suspensia de cenuşă din aer a putut fi controlată doar cu ajutorul pompierilor care au folosit jeturi de apă.
Problema a fost discutată în colegiul prefectural alături de alte probleme legate de incendiile de pe terenurile agricole sau siguranţa traficului.
“Problema Coltermului cu acel depozit de zgură care, atunci când bate vântul, deranjează locuitorii din zona periurbană, respectiv Utvinul și celelalte UAT-uri. I-am rugat pe cei de la Colterm să găsească cât mai repede o soluție, așa cum le-am atras atenția și celor de la CFR Infrastructură să colaboreze cu Poliția Rutieră să vină cu soluții practice și nu teoretice vizavi de trecerile la nivel cu calea ferată”, spune Eva Andreaș.
Reprezentanții Gărzii de Mediu cercetează acest caz și vor aplica societăţii Colterem o sancțiune de până la 50 de mii de lei pentru poluare accidentală.