GPS-uri pentru monitorizarea firmelor de deszăpezire din Hunedoara
Consiliul Județean Hunedoara va monitoriza activitatea firmelor de deszăpezire care acționează pe drumurile județene cu ajutorul unor echipamente GPS. Acestea vor fi montate pe utilajele foloiste de operatorii care au câștigat lucrările de deszăpezire în sezonul rece.
Articol de Radio Timișoara, 14 noiembrie 2018, 10:11
Administratorul public al Costel Avram spune că intervenția va fi mai bună pe teritoriul județului, acesta fiind împărţit în cinci zone de lucru.
Costel Avram a precizat că în caietele de sarcini au fost trecute şi condiţii de timp care vor trebui respectate de către firmele de deszăpezire. Astfel, în funcţie de importanţa drumului judeţean, intervenţiile de curăţare şi deszăpezire vor trebui executate în cel mult 6, 12 sau 24 de ore.
CJ Hunedoara a pregătit un buget de deszăpezire în valoare de 2,5 milioane lei, până la 31 decembrie, urmând ca anul viitor plata să se facă în conformitate cu prevederile legale.
CJ Hunedoara are în administrare 1.317 km de drumuri judeţene, din care 969 de km vor fi cuprinşi în operaţiuni de deszăpezire, iar diferenţa reprezintă sectoare închise.