Gratuitățile și reducerile la transportul în comun din Arad vor fi supuse votului CLM
Copiii preșcolari, elevii ciclului primar, gimnazial, liceal şi postliceal care desfășoară cursuri la zi, persoanele cu vârste de peste 70 de ani sau care au un venit lunar mai mic de 1.200 de lei pe lună vor beneficia de transport în comun gratuit în municipiul Arad.
Articol de Radio Timișoara, 28 noiembrie 2018, 19:43
Pensionarii ale căror venituri depăşesc 1.200 de lei pe lună vor plăti jumătate din preţul abonamentului. De asemenea, studenții din învăţământul superior acreditat, vor primi o bonificaţie de 50 la sută din preţul abonamentului.
Pentru a primi bonificația, cei interesați trebuie să aibă domiciliul sau reședința în municipiul Arad.
Propunerea urmează să fie supusă dezbaterii publice şi apoi votului în Consiliul Local Municipal Arad.