Guvernul reclamă Parlamentul la Curtea Constituțională
Articol de Radio Timișoara, 11 iulie 2016, 14:40 / actualizat: 11 iulie 2016, 16:42
Este vorba de majorări de salarii şi acordări de sporuri pentru anumite categorii de bugetari: pentru angajaţii din subordinea Ministerului Transporturilor şi din autorităţile şi instituţiile publice finanţate integral din venituri proprii, pentru deţinătorii de doctorate, un spor de risc şi suprasolicitare pentru funcţionari, precum şi stimulentele financiare ce ar putea fi acordate personalului medical de administraţiile locale.
Executivul reclamă că nu au fost stabilite sursele de finanţare şi nici impactul bugetar, subliniind riscul depăşirii alocărilor stabilite pentru acest an, dar indică şi posibile situaţii discriminatorii, sau care ar putea să lase loc la interpretări discreţionare ale legilor.
Curtea Constituţională a stabilit ca termen 14 septembrie pentru dezbaterea acestor sesizării ale Guvernului.
Foto: gov.ro