Iluminatul artistic al Operei din Timișoara, inaugurat oficial la JazzTM. FOTO!
Clădirea Operei Naționale Române din Timișoara a primit o nouă înfățișare. Iluminatul artistic al Operei Naționale Române din Timișoara a fost inaugurat oficial în prima seară a Festivalului Internațional JazzTM. Spectatorii prezenți au putut urmări pornirea sistemului de iluminat artistic după urcarea pe scenă a vedetelor serii: Terri Lyne Carrington și Liz Wright. Primarul Timișoarei, Nicolae Robu, spune că Opera Română va fi iluminată în fiecare seară, sistemul urmând să pornească automat. Lucrarea a fost realizată de societatea Elba, în regim de sponsorizare, şi are o valoare totală de aproximativ 100.000 euro. Clădirea este iluminată artistic atât pe faţadă cât şi pe părţile laterale, de cele 400 de spoturi amplasate pe imobil. Clădirea Operei mai are nevoie de reparații, însă de aceste intervenții responsabil este Ministerul Culturii. Primarul Timișoarei mai spune că imediat ce vor veni fonduri pentru reablitarea clădirii, vor începe lucrările, făra a afecta însă iluminatul artistic. Clădirea din Piaţa Victoriei adăposteşte Opera Naţională Română, Teatrul Naţional “Mihai Eminescu”, Teatrul Maghiar “Csiky Gergely” şi Teatrul German de Stat Timişoara.
Articol de Carla Chiu, 10 iulie 2014, 01:55 / actualizat: 22 iulie 2014, 9:22