Ascultă Radio România Timișoara Live • 

În 2019 va fi depus pentru finanțare proiectul privind dezvoltarea domeniului zonei turistice Semenic

Foto: cazaresemenic.ro

În 2019 va fi depus pentru finanțare proiectul privind dezvoltarea domeniului zonei turistice Semenic
Foto: Foto: cazaresemenic.ro

Articol de Radio Timișoara, 2 ianuarie 2019, 15:25

Proiectul ‘Dezvoltarea zonei turistice Semenic’, care ar însemna o investiţie de peste 38 de milioane de euro, va fi depus pentru a primi finanţare, până în vara acestui an.

Pentru că în zonă sunt aproximativ 1.000 de locuri de cazare, iar proiectul prevede între 3.500 şi 5.000 de turişti pe săptămână, a fost necesar un parteneriat lărgit, alături de Consiliul Judeţean Caraş-Severin venind primăriile Reşiţa şi Văliug.

Proiectul cuprinde peste 25 de hectare. Aproape 8.000 de metri înseamnă lungimea pârtiilor de schi, iar 3.800 de metri vor avea instalaţia de telegondolă şi staţia intermediară. Doar cele două pârtii şi instalaţia pot deservi până la şase mii de schiori.

Capacitatea de transport este de 2.700 de persoane pe oră. Autorităţile locale consideră acest proiect ca fiind unul strategic, având în vedere că dezvoltă jumătate din suprafaţa judeţului Caraş-Severin.

Etichete:
STPT introduce biletul cu suprataxă. Se scumpește călătoria cu vaporașul
Administrație & politică miercuri, 2 aprilie 2025, 12:54

STPT introduce biletul cu suprataxă. Se scumpește călătoria cu vaporașul

Societatea de Transport Public Timișoara anunță că a modificat politica tarifară valabilă de la 1 aprilie. Principala noutate o reprezintă...

STPT introduce biletul cu suprataxă. Se scumpește călătoria cu vaporașul
Juridic | Proprirea pe pensie
Administrație & politică miercuri, 2 aprilie 2025, 10:46

Juridic | Proprirea pe pensie

Care este suma maximă care poate fi reținută din pensie în caz de datorii? Poate fi redusă valoarea propririi? Bine v-am regăsit în cadrul...

Juridic | Proprirea pe pensie
Lugojul înființează o asociație intercomunitară pentru modernizarea transportului public
Administrație & politică marți, 1 aprilie 2025, 18:26

Lugojul înființează o asociație intercomunitară pentru modernizarea transportului public

Primăria Lugoj are planuri ambițioase de extindere și modernizare a transportului public. Adminstrația intenționează să se concentreze pe...

Lugojul înființează o asociație intercomunitară pentru modernizarea transportului public
Reabilitare termică și panouri fotovoltaice pentru clădirea școlii gimnaziale a Liceului Calderon
Administrație & politică marți, 1 aprilie 2025, 12:16

Reabilitare termică și panouri fotovoltaice pentru clădirea școlii gimnaziale a Liceului Calderon

Cei 450 de elevi de la școala gimnazială a Liceului Teoretic „J.L. Calderon” vor avea condiții mai bune după ce clădirea va fi reabilitată...

Reabilitare termică și panouri fotovoltaice pentru clădirea școlii gimnaziale a Liceului Calderon
Administrație & politică luni, 31 martie 2025, 20:46

Faleza Mureşului intră în modernizare

Faleza Mureşului va fi modernizată în oraşul Arad, cu o finanţare totală de 15 milioane de euro. Proiectul vizează lucrări pe o suprafaţă...

Faleza Mureşului intră în modernizare
Administrație & politică luni, 31 martie 2025, 08:10

Astăzi începe programul “Rabla pentru Sobe”

55 de localități din județul Hunedoara, 49 din Caraș-Severin, 18 din județul Arad și doar 5 din Timiș figurează pe lista comunelor eligibile...

Astăzi începe programul “Rabla pentru Sobe”
Administrație & politică duminică, 30 martie 2025, 14:12

Parcurile Corvinul şi Central din municipiul Hunedoara, refăcute cu fonduri UE

Parcurile Corvinul şi Central din municipiul Hunedoara vor fi reabilitate şi modernizate din fonduri europene. Primăria Hunedoara a câștigat...

Parcurile Corvinul şi Central din municipiul Hunedoara, refăcute cu fonduri UE
Administrație & politică sâmbătă, 29 martie 2025, 16:53

FOTO| VIDEO| Președintele interimar Ilie Bolojan, vizită supriză la Timișoara

Ilie Bolojan s-a aflat la Timișoara unde s-a întâlnit cu rectorii Universității Politehnica și ai Universității de Vest. LA UVT,...

FOTO| VIDEO| Președintele interimar Ilie Bolojan, vizită supriză la Timișoara