În Arad se redeschid parțial localurile în interior
De vineri, în județul Arad se redeschid, parțial, restaurantele și cafenelele.Decizia a fost luată de Comitetul pentru Situații de Urgență, dar nu este valabilă pentru tot județul.
Articol de Radio Timișoara, 16 octombrie 2020, 07:04
Astfel, la Arad, Chișineu-Criș, Sântana, Cărand, Gurahonț, Iratoșu, Șagu, Șimand, Socodor, Șofronea, Vărădia de Mureș, Vârfurile, Vladimirescu și Zărand, activitatea cu publicul va fi permisă, fără a depăși 30 la sută din capacitatea maximă a spațiului, și doar în intervalul orar 06.00 – 23.00, până în 29 octombrie.
În schimb, restaurantele și cafenelele din Curtici, Livada, Tauț și Zerind vor rămâne închise, din cauza ratei mari de infectare cu noul coronavirus: 3 la mia de locuitori.
În celelalte localități din județ, activitatea cu publicul va fi permisă între orele 6,00 și 23,00, dar fără a depăși 50 la sută din capacitate.