În Hunedoara o treime din proiectele cu finanţare nerambursabilă din sectorul public au întârzieri
O treime din proiectele cu finanţare externă nerambursabilă derulate în judeţul Hunedoara de autoritățile publice prezintă întârzieri. Potrivit Prefecturii Hunedoara, sunt întârzieri atât la progresul fizic al proiectelor cât și la cel financiar.
“La nivelul judeţului Hunedoara, în prezent, doar în sectorul public, se află în curs de implementare 118 proiecte, reprezentând suma de 1.502.782.540,43 lei, dintre care mai bine de o treime prezintă întârzieri, atât din punctul de vedere al progresului fizic, cât şi al celui financiar, iar o parte dintre acestea sunt considerate proiecte cu risc de nefinalizare până în decembrie 2023”, transmite Prefectura Hunedoara.
Datele oficiale arată că, în Regiunea de Dezvoltare Vest, rata de absorbţie a fondurilor alocate prin POR 2014-2020 este de 38%.
Pentru proiectele contractate de instituţiile şi autorităţile publice din judeţul Hunedoara, rata de absorbţie este de 25,3%.
Prefectura Hunedoara a solicitat administraţiilor publice locale să ia măsuri pentru ca toate proiectele contractate să fie implementate în termen
Articol de Radio Timișoara, 31 ianuarie 2023, 18:04