În Hunedoara se reia colectarea deșeurilor după ce autoritățile au vrut să declare stare de alertă
Operatorul de salubritate regional reia colectarea şi transportul gunoiului din cele 61 de localități ale judeţului Hunedoara, după două zile în care deşeurile nu au mai fost ridicate de la platformele de colectare.
Articol de Radio Timișoara, 7 decembrie 2021, 07:21
Potrivit unui comunicat al Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară Deşeuri, firma Brai Cata îşi va respecta programul normal de lucru, sub supravegherea autorităților județene.
Cu toate acestea, Asociația va continua demersurile de reziliere a contractului pentru zonele Hațeg, Centru și Brad, spune președintele ADI Deșeuri, Dan Stoian. Acesta a precizat că Brai Cata are datorii de 27 de milioane de lei către administrația județeană și nu mai oferă garanții și asigurări pe nicio zonă.
Amintim, operatorul de salubritate a refuzat să ridice deșeurile timp de două zile în 61a din cele 69 de unități administrativ – teritoriale, iar primăriile localităților au demarat procedurile pentru instituirea stării de alertă, din cauza gunoiului rămas pe străzi.