În orașul cu cea mai scumpă gigacalorie din țară, populația va plăti căldura cu 21% mai puțin față de anul trecut
Populaţia din municipiul Brad va plăti căldura la un preţ redus cu 21% faţă de 2014. Aceasta după ce Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice a avizat favorabil o solicitare a Primăriei de reducere a tarifului pe gigacalorie în cazul consumatorilor racordaţi la sistemul de termoficare al oraşului.
Articol de Radio Timișoara, 23 octombrie 2015, 19:31
‘Faţă de tariful de anul trecut este o reducere a preţului de 21,6%. Populaţia va plăti 233 lei/Gcal, dintr-un preţ total de 703,22 lei/Gcal. Diferenţa de bani va fi asigurată sub formă de subvenţie de la bugetul local’, a declarat viceprimarul municipiului Brad, Aurel Circo.
Agentul termic în municipiul Brad se produce într-o centrală pe bază de păcură, iar scăderea preţului la acest combustibil a permis şi reducerea costurilor de producţie.
Noul tarif la energia termică urmează să fie avizat şi de Consiliul Local Brad. Populaţia va primi agent termic în apartamente începând cu data de 1 noiembrie, la fel ca în fiecare an.
În municipiul Brad mai sunt racordate la sistemul centralizat de termoficare circa 2.600 de locuinţe.