Inspectoratele Școlare din vest vor fi verificate
Ministrul Educației, Remus Pricopie, a anunțat că vor fi controlate toate județele unde media la examenul de Bacalaureat a fost sub cea națională. O astfel de situașie s-a înregistrat în Timiș, Arad, Hunedoara, Caraș-Severin și Bihor.Ministrul Remus Pricopie a spus că vor fi evaluate şi judeţele unde se înregistrează diferenţe negative între procentele de anul trecut şi cele de anul acesta.
Articol de Carla Chiu, 15 iulie 2014, 16:00
„Avem județe care, în mod tradițional, obțin nu numai un procent de promovabilitate mai mare, dar și note de 10. Unele județe chiar se repetă la Evaluarea Națională și la Bacalureat. Avem însă și județe unde rezultatele, în mod tradițional din păcate, sunt mai mici. În lunile următoate, până în septembrie și chiar în octombrie, vom avea discuții individuale cu fiecare județ, atât pe rezultatele de la Evaluarea Națională dar și pe rezultatele de la Bacalaureat, în special cu județele care s-au plasat în a doua parte a clasamentului, sunt sub media pe țară. Avem și județe care au avut un procent mai mic decât anul trecut”, a spus Remus Pricopie, Ministrul Educației.
Rata de promovare s-a situat, în vest, între 49,27% în Caraș-Severin, și 57,85 % în Bihor. Primele 4 judeţe din ţară, după mediile de 10 la Evaluarea Naţională, sunt Brăila, Cluj, Iaşi şi Suceava, iar la Bacalaureat Iaşi, Dolj, Cluj şi Brăila.
Sursa foto: bzi.ro