Întârzieri la amenajarea zonei de agrement de lângă pădurea Ceala. Primăria Arad dă asigurări că nu pierde banii europeni
Amenajarea zonei de agrement de lângă pădurea Ceala, din municipiul Arad, nu este în grafic, dar Primăria nu riscă să piardă finanțarea europeană de 4,7 milioane de euro, dă asigurări viceprimarul Lazăr Faur.
Proiectul trebuia să fie gata luna trecută, dar stadiul lucrărilor este de aproximativ 80 la sută.
Viceprimarul Lazăr Faur spune că s-a întârziat cu lucrările pentru că proiectarea inițială nu a ținut cont de nevoia de irigare a terenului de 28 de hectare, dar și pentru că vremea a fost ploioasă în prima parte a anului.
Acum se aplică penalizări de întârziere constructorului, care a convenit cu Primăria Arad să termine lucrările la infrastructura zonei de agrement până în octombrie, iar ulterior să aibă loc înierbarea terenului.
Municipalitatea a alocat și fonduri suplimentare de 580.000 de lei pentru finalizarea zonei de agrement.
Reamintim, Primăria Arad a demolat aproximativ 70 de construcţii ilegale de pe strada Mărului, majoritatea case improvizate sau colibe, pentru a amenaja baza de agrement şi pentru activităţi sportive de la marginea oraşului, situată între cartierul Alfa şi Pădurea Ceala.
Articol de Radio Timișoara, 3 august 2023, 19:52