La Deva, trei lucrări finanţate din fonduri europene nu au fost încă finalizate
Trei lucrări de investiţii derulate în Deva şi finanţate din fonduri europene nu au fost decontate integral. Termenul final este data de 31 decembrie, valoarea sumelor ce rămân la plată pentru anul 2016 fiind de 3,4 milioane lei. Astfel, 12 din cele 15 proiecte cu finanţare europeană derulate în Deva, au fost finalizate.
Articol de Radio Timișoara, 29 decembrie 2015, 18:19
Primarul Petru Mărginean a precizat că până la 31 decembrie vor mai fi verificate situaţii de lucrări şi deconturi de sume depuse de către constructori. El estimează că, după procesarea noilor date, pentru anul viitor fondurile necesare pentru acoperirea plăţilor nu vor depăşi 500.000 de lei.
Mai este de lucru la reabilitarea bulevardului Dacia, unde stadiul lucrărilor este 85%, la reabilitarea termică a blocului J de pe bulevardul Iuliu Maniu, finalizat în proporţie de 85%, şi la reabilitarea Colegiul Energetic ‘Dragomir Hurmuzescu’, unde au mai rămas de efectuat 2% din lucrări.
Dintr-un total de peste 100 de milioane lei, câştigaţi pe proiecte ce au avut ca scop executarea unor lucrări de interes public, sumele utilizate până la 29 decembrie ajung la 96,6%.