Juridic | Ce taxe presupune dezbaterea unei succesiuni?
”Dacă au trecut mai mulți ani de la decesul părinților și doresc să fac acum succesiunea, plătesc taxe suplimantare?”
Articol de Dana Florea, 27 septembrie 2024, 12:13
Bine v-am regăsit dragi ascultători în cadrul unei noi ediții a rubricii noastre juridice.
Astăzi voi răspunde unei ascultătoare din Arad care ne-a transmis următorul mesaj: „Tatăl meu a decedat în anul 2019, în timp ce mama mea este decedată din anul 1998. Părinții mei aveau o casă cu teren lângă Arad, care a rămas pe numele lor, pentru că nu am făcut succesiunea, însă am plătit în fiecare an impozitele pe numele tatălui meu. Aș vrea să fac succesiunea că să trec casa pe numele meu, însă cineva mi-a spus că nu este gratuit, cum credeam eu, ci că sunt sume mari de bani de plătit, pentru că nu am făcut-o la timp. Aș vrea să vă întreb dacă există posibilitatea să nu trebuiască să plătesc aceste taxe, pentru că nu am venituri foarte mari și mi-ar fi foarte greu să le plătesc.”
Răspunzând ascultătoarei noastre, voi preciza încă de la început că succesiunea nu este gratuită, indiferent de data la care este făcută, pentru că există atât onorariile notariale, cât și taxele care se plătesc la ANCPI (autoritatea de cadastru și publicitate imobiliară) care sunt oricum datorate de către moștenitor.
Succesiunea se poate dezbate oricând, întrucât legea nu impune o limită de timp, însă reglementarea situației bunurilor (în special, imobile) rămase după decesul proprietarilor se recomandă a fi făcută într-un termen cât mai scurt pentru a evita nu doar plata unor sume mai mari, dar și o eventuală declarare a bunurilor că fiind vacante (adică fară stăpân, cu consecința trecerii acestora în proprietatea statului, însă doar după urmarea unor proceduri prevăzute expres de Codul Civil).
Revenind la întrebarea primită, chiar dacă o persoana poate revendica oricând o moștenire, costurile sunt mai reduse în cazul în care succesiunea se dezbate în termen de maxim 2 ani de la data decesului persoanei moștenite.
În cazul dezbaterii succesiunii după acest termen de 2 ani, moștenitorii vor trebui să plătească, pe lângă onorariul notarial și taxele ANCPI, și impozitul datorat către stat.
În acest sens, art.111 al.3 din Codul Fiscal prevede expres că „Pentru transmisiunea dreptului de proprietate și a dezmembrămintelor acestuia cu titlul de moștenire nu se datorează impozitul prevăzut la alin. (1), dacă succesiunea este dezbătută și finalizată în termen de 2 ani de la data decesului autorului succesiunii. În cazul nefinalizării procedurii succesorale în termenul prevăzut mai sus, moștenitorii datorează un impozit de 1% calculat la valoarea masei succesorale”.
Recomandăm așadar ascultătoarei noastre să se adreseze unui notar public în raza căruia s-a aflat ultimul domiciliu al defunctului, prezentând acestuia bunurile ce formează masa succesorală a carei dezbatere dorește să o facă (respectiv casa de lângă Arad cu terenul aferent) și solicitându-i totodată indicarea sumelor pe care vă trebui să le plătească în acest scop – onorariu notarial, taxe ANCPI și impozit.
Trebuie avut în vedere și faptul că, în situația care ne-a fost descrisă, suntem în prezența a două succesiuni, după fiecare dintre cei doi părinți decedați, astfel încât sumele care vor trebui achitate vor fi majorate și urmare a acestui aspect.
Sunt avocat Florentina Micula Folea și aștept în continuare întrebările Dvs la adresa de e-mail secretariat@radiotimisoara.ro sau prin posta pe adresa Radio Timișoara din str.Pestalozzi nr.14A.
Vă mulțumesc,
Mai multe sfaturi juridice găsiți AICI.
(Foto: pixabay.com)