Juridic | Cum redobândești premisul de conducere anulat?
Avocatul Florentina Folea răspunde unei ascultătoare din Caransebeș care ne-a transmis următorul mesaj : « În luna mai 2023 fiul meu a fost condamnat pentru un accident fară victime de care a fost vinovat pentru că a consumat alcool și avea alcoolemie în sânge de 1.39. A primit o pedeapsa de 3 ani cu suspendare și anularea permisului de conducere. Vă rog să îmi spuneți după cât timp poate să dea din nou pentru permis și ce trebuie să facă pentru asta? »
Articol de Dana Florea, 12 februarie 2024, 11:38
Bine v-am regăsit, dragi ascultatori, în cadrul rubricii noastre juridice!
Voi preciza, pentru început, faptul că art.336 din Codul Penal sancționează conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, pedeapsa fiind închisoarea de la unu la 5 ani sau amenda penala.
Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează și persoana, aflată sub influenţa unor substanţe psihoactive, care conduce un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere.
În plus, Codul Penal dispune că dacă persoana aflată în una dintre situaţiile indicate mai sus efectuează transport public de persoane, transport de substanţe sau produse periculoase ori se află în procesul de instruire practică a unor persoane pentru obţinerea permisului de conducere sau în timpul desfăşurării probelor practice ale examenului pentru obţinerea permisului de conducere, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani.
În ceea ce privește posibilitatea unei persoane care a fost condamnată pentru infracțiunea de conducere a unui autovehicul sub influența alcoolului de a obține un nou permis de conducere în locul celui anulat, dispozițiile Ordonanței de Urgenta nr.195/2002 privind circulația pe drumurile publice sunt cele care reglementează aceasta situație.
Astfel, persoana care a fost condamnată, prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, pentru o serie de infracțiuni, între care și cea prevăzută de art. 336 Cod Penal descrisă mai sus are dreptul de a se prezenta la examen pentru obţinerea permisului de conducere, respectiv pentru obţinerea unui nou permis de conducere, după caz, dacă a intervenit una dintre situaţiile următoare:
a) au trecut 6 luni de la data executării pedepsei amenzii sau a pedepsei în regim de privare de libertate;
b) a trecut un an de la data graţierii totale ori a restului de pedeapsă, de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere sau de la data împlinirii termenului de prescripţie a executării pedepsei;
c) a intervenit amnistia;
d) interzicerea dreptului de a conduce anumite categorii de vehicule stabilite de instanţă a fost executată integral ori executarea acesteia a încetat în alt mod prevăzut de lege;
e) a intervenit reabilitarea În cazul descris de ascultătoarea noastră, pe baza informațiilor furnizate, consideram că suntem în ipoteza prevăzută la lit.b) de mai sus, respectiv persoana condamnată se poate prezenta la examen după ce a trecut un an de la data rămânerii definitive a hotărârii judecatorestei prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.
Pentru prezentarea la examen în vederea obţinerii unui nou permis de conducere, pentru categoriile avute anterior, persoana al cărei permis de conducere a fost anulat, aflată în una dintre situaţiile prevăzute indicate mai sus, trebuie să facă dovada că este aptă din punct de vedere medical.
Sunt avocat Florentina Folea și aștept în continuare întrebările dumneavoastră la adresa de e-mail secretariat@radiotimisoara.ro sau prin poștă pe adresa Radio Timișoara, str. Pestalozzi nr. 14A.
Vă mulțumesc!
Mai multe sfaturi juridice găsiți AICI.
(Foto: pixabay.com)