Locuitorii din Petroşani rămân fără agent termic timp de trei săptămâni
De sâmbătă, locuitorii din Petroșani nu vor mai avea apă caldă timp de trei săptămâni din cauza unor lucrări de reparații la conducta magistrală. Conducerea Complexului Energetic Hunedoara a decis să oprească grupul energetic 4 al termocentralei de la Paroşeni pentru executarea reparațiilor la conducta magistrală de agent termic care pleacă de la producător până la intrarea în municipiu.
Articol de Radio Timișoara, 9 octombrie 2015, 16:25
Directorul general al CEH, Emil Floruț spune că pierderile pe circuitul primar sunt de 75%, iar, în aceste condiții, nu se poate furniza agent termic. Agentul termic pleacă din termocentrală la temperatura corespunzătoare şi ajunge la 35-40 de grade în Petroşani, a adăugat Floruţ.
Oprirea termocentralei Paroşeni este programată în perioada 10 – 26 octombrie. Vor fi afectați consumatorii din Petroşani, Societatea Naţională de Închideri Mine Valea Jiului – Mina Paroşeni şi Preparaţia Coroieşti.
Furnizarea agentului termic va fi reluată pe 30 octombrie.