Lucrări finalizate pe mai multe străzi din Timișoara.
Lucrările de reabilitare de pe străzile Grădinii și Zugrav Nedelcu din Timișoara au fost finalizate. Reprezentanții Primăriei Timişoara spun că, pentru refacerea covorului asfaltic, a trotuarelor și parcărilor de pe cele două străzi, s-au investit 260.000 de lei.
Articol de Carla Chiu, 9 mai 2014, 01:01 / actualizat: 31 mai 2014, 4:29
Municipalitatea a anunțat joi și finalizarea lucrărilor de modernizare a scuarului Hunedoara din zona străzii Gavril Musicescu din Timişoara. Potrivit Primarului Timișoarei, Nicolae Robu, investiţia se ridică la 100.000 de lei şi a fost suportată de Primărie dar şi de societatea Cramele Recaş, care a donat 5.000 de euro pentru achiziţionarea mobilierului stradal.
(Sursa foto: Renasterea.ro)