Lucrările la Podul Centenarului din Oradea avansează. Va fi montat scheletul metalic
Proiectul privind construcţia Podului Centenarului din Oradea ajunge în faza de montare a confecţiei metalice.
Articol de Radio Timișoara, 4 septembrie 2018, 10:34
Scheletul metalic are 340 de tone şi va montată săptămână viitoare, podul urmând să aibă o singură deschidere de aproximativ 75 de metri între cele două maluri – informează Primăria.
Podul Centenarului este în construcţie în locul podului pietonal dintre străzile Plevnei și Ede şi va avea o lungime de aproape 80 de metri şi lăţimea de 18 metri.
Tot legat de lucrările de construire a podului, Comisia de circulaţie din cadrul Primăriei a aprobat închiderea circulaţiei pe străzile Sfântul Apostol Andrei (între străzile B.P. Haşdeu şi Ady Endre), Ady Endre (între străzile Roman Ciorogariu şi Moscovei) respectiv Szigligeti Ede, în perioada 4 – 12 septembrie. Circulaţia va fi închisă pentru execuţia lucrărilor la giraţia de pe malul drept, în cadrul obiectivului „Construire pod peste Crişul Repede între strada Plevnei şi strada Szigligeti Ede”.
Valoarea totală a investiţiei este de aproape 12,7 milioane de lei, cu TVA inclus. Podul urmează să fie inaugurat pe 1 decembrie 2018.