Marcaje tactile pe trecerile de pietoni din Arad
Trecerile de pietoni din Arad vor fi prevăzute cu marcaje tactile pentru a asigura accesibilitatea persoanelor nevăzătoare. Primăria Arad a demarat deja procedurile de licitaţie, şi este gata să plătească peste 161.000 de lei. Ofertele pot fi depuse până pe 19 mai.
Articol de Radio Timișoara, 7 mai 2015, 17:15
Covoarele tactile vor fi din material termoplastic şi vor conţine microfile reflectorizante. Plăcile vor fi lipite pe asflat, beton sau ciment.
Nevăzătorul este avertizat de apropierea unor zone cu potenţial pericol, cum sunt treptele, scările rulante, traversările, uşile sau alte obstacole, precum şi schimbările de direcţie. Covoarele se aplică sub formă de benzi şi au profil special care permite dirijarea bastonului în direcţia care trebuie urmată.
Primăria va mai monta şi sisteme acustice care vor asigura semnalizarea sonoră a intersecţiilor cu trafic intens, care vor consta 400.000 lei. (Foto: http://www.voceatransilvaniei.ro/)