Masca devine obligatorie în spații publice deschise din județul Hunedoara
Purtarea măştii de protecţie a devenit obligatorie în spaţii publice deschise de pe teritoriul judeţului Hunedoara.
Articol de Radio Timișoara, 2 august 2020, 10:25
Decizia a fost luată de Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă şi impune obligativitatea purtării măştii de protecţie de către toate persoanele prezente în spaţii publice deschise din târguri, pieţe, locuri de pelerinaj sau slujbe religioase. De asemenea, masca trebuie purtată la evenimente cultural-artistice şi sportive, în gări, autogări şi staţii de autobuz.
“În condiţiile manifestării unei tendinţe crescătoare a ratei de infectare cu virusul SARS-Cov-2 în rândul populaţiei judeţului Hunedoara, începând cu data de 01.08.2020, ora 18:00, pe perioada stării de alertă se instituie obligativitatea purtării măştii de protecţie, astfel încât să acopere nasul şi gura, de către toate persoanele aflate pe teritoriul judeţului Hunedoara, prezente în spaţii publice deschise din: târguri, pieţe, locuri de pelerinaj/slujbe religioase, evenimente cultural-artistice/sportive (pentru public), gări/autogări, staţii de autobus”, se arată în Hotărârea Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă.
De la portul măştii de protecţie sunt exceptaţi copiii cu vârsta mai mică de 5 ani.
De la debutul pandemiei de COVID-19, în judeţul Hunedoara au fost înregistrate, 975 de cazuri pozitive.