Măsuri de protecție sanitară relaxate înainte de sărbători
Masca de protecție nu mai este obligatorie în spațiile deschise, decât dacă este aglomerat, iar circulația este permisă și pe timp de noapte. Sunt două dintre restricțiile ridicate de Guvern.
Articol de Radio Timișoara, 9 decembrie 2021, 00:11 / actualizat: 9 decembrie 2021, 9:12
În plus, accesul în mall-uri, magazine mari, inclusiv cele care nu sunt esenţiale, se va permite și cu test PCR de 72 de ore sau unul antigen de 48 de ore.
Totodată, toate activităţile care erau limitate cu participare de până la 30% din capacitatea maximă a spaţiului vor fi permise până la 50%, dar respectând regula de intrare cu vaccin, trecere prin boală sau testare. Este vorba despre activităţile din cinematografe, teatre, unităţi de cazare, activităţi sportive şi alte activităţi economice neesenţiale.
Operatorii economici vor închide la ora 22ă, iar de Crăciun și Revelion, restaurantele vor fi deschise toată noaptea, dar la capacitate de 50% și doar pentru cei vaccinați, trecuți prin boală sau testați.
Sunt reguli noi și pentru cei care vin în România din țări din afara Uniunii Europene: fiind necesar testul pcr inclusiv pentru cei vaccinați, nu mai vechi de 48 de ore.
Pentru persoanele nevaccinate sau care nu au trecut prin boală este prevăzută carantină de 10 zile dacă prezintă test și 14 zile dacă nu au test.