Navigația vaporașelor pe Bega așteaptă de un ordin al ministrului Transporturilor
Vaporașele cumpărate de Primăria Timișoara pentru transportul în comun pe Bega vor fi lansate din nou la apă.
Articol de Radio Timișoara, 24 iulie 2018, 14:10
Potrivit primarului, vaporașele vor fi relansate la apă în zilele următoare pentru a fi pregătire să fie puse în circulație în 3 august de ziua Timișoarei. Nicolae Robu a declarat că pentru a putea fi puse în circulație, vaporașele este nevoie de un ordin al ministrului Transporturilor.
“Ne pregătim pentru momentul când vom putea să reluăm navigarea, moment care, sper eu, este acum foarte aproape. Dar, noi deja ne pregătim, probabil că de mâine, în otice caz zilele acestea vom scoate vaporașele la apă. Le scoatem numai la apă să fie supuse unei revizii, să fie pregătite din punct de vedere tehnic pentru când se va da drumul la navigare. Nu se va circula cu ele. Depinde totul de un ordin al ministrului Transporturilor, ordin prin care trebuie să se aprobe cele nouă stații”, a declarat Nicolae Robu.
Odată cu punerea vaporașelor în circulația și introducerea lor în circuitul de transportul public, Timișoara va deveni primul oraș din România cu transport public pe apă.